header
no photo

CÂRSTEA Constantin

CONSTANTIN CÎRSTEA – „FUNDAŞUL DE FIER”

A intrat în lumea fotbalului printr-o mare voinţă, în ciuda tuturor pesimiştilor. Cefereul, aşa cum a fost numit de tribună, s-a născut la Moşoaia, la 22 februarie 1949, şi a debutat la echipa de juniori F.C. Argeş. Era perioada de glorie a fotbalului argeşean, când F.C. Argeş j cucerise primul titlu de campioană, iar cuplul de fundaşi centrali Olteanu – Vlad era de netrecut. Halagian 1-a promovat la prima echipă în anul 1973, ca mijlocaş. Dar Cîrstea nu-şi găsea locul, deşi făcea eforturi vizibile de a fi util.

După plecarea lui Vlad, Cîrstea este retras cu mult curaj pe postul său de fundaş central de marcaj, în ciuda tuturor pesimiştilor Costel încheagă un cuplu foarte bun cu Olteanu şi apoi cu Stancu.Rămânând unul din bătrânii formaţiei, Cîrstea a inspirat încredere tinerilor săi coechipieri, reuşind cu multă tenacitate şi bărbăţie să facă faţă rigorilor primei divizii.

Cîrstea a fost un luptător până la epuizare în teren, de o rară seriozitate, evoluând de 244 de ori în prima divizie. A înscris 8 goluri pentru F.C. Argeş, alături de Dobrin, apoi a devenit preşedinte al clubului, antrenor la Dacia Piteşti, F.C. Olt, Metalurgistul Slatina şi din nou antrenor la echipa care 1-a lansat.Un bun meseriaş, Costel a rămas şi astăzi acelaşi muncitor la galere, un mare iubitor de fotbal, un prieten bun al fotbaliştilor din teren, elevi sau coechipieri.

A preluat echipa F.C. Argeş într-un moment deosebit de greu, în anul 1982, când se afla într-o situaţie de retrogradare. A pornit la drum cu Dobrin, fostul său coechipier, reuşind printr-o muncă deosebit de grea, cu un lot subţire (şi subţiat pe parcurs) să aducă echipa pe locurile depărtate de nisipurile mişcătoare.

A doua revenire la cârma echipei s-a petrecut în vara anului 1990, când fostul antrenor principal Nelu Nunweiller plecase în Turcia, iar Speriatu şi Stancu (cei care antrenaseră şi ei o bună perioadă de timp) se transferau la C.S. Olt. Era o perioadă dificilă. Cîrstea n-a ezitat când i s-a propus să preia echipa ce abia se salvase de la retrogradare, iar câţiva dintre foştii ei titulari plecau spre locuri mai calde.

„Am revenit la Piteşti ca acasă, căci aici sunt la mine acasă, aici am familia, casa, prietenii. Ştiam ce mă aşteaptă şi am acceptat cu condiţia să nu mi se ceară rezultate mari din primul moment. Toată lumea a acceptat, cerându-mi doar să salvez echipa de la retrogradare. De altfel pe unde am antrenat, n-am retrogradat niciodată, dar cu echipa mea de suflet! Dar, când am vrut să mă întâlnesc cu jucătorii, erau vreo 7-8. M-am luat cu mâinile de cap. Ce era să fac? Mi-era ruşine să mă retrag din start, dar era foarte greu.

Constantin Cîrstea este poate unul din cei mai buni antrenori piteşteni, după Leonte lanovschi, Nicolae Dobrin şi alături de Alexandru Constantinescu, Mihai lanovschi, Mihai Georgescu, Stelian Trandafirescu, Marin Radu II şi Constantin Radu I.

În 2011 Constantin Cârstea (60 de ani) avea grave probleme de sănătate, la 9 august, suferind un atac cerebral în urma căruia a intrat în comă şi a fost internat în spitalul de la Bistriţa. Ulterior el şi-a revenit, iar după câteva zile a fost transportat la Piteşti, unde a intrat pentru a doua oară în comă. Cârstea a fost externat din spitalul din Piteşti, dar a revenit la clinica piteşteană în urmă cu două zile după ce s-a simţit rău. S-a stins din viaţă pe 15 noiembrie.

  • Data naşterii 22.02.1949
  • Locul naşterii Moşoaia (Argeş)
  • Post Fundaş central
  • Naţionalitate România România

Meciuri in Divizia A

Sezon Meciuri Goluri
1969 - 1970 1 0
1972 - 1973 2 0
1973 - 1974 4 0
1974 - 1975 28 0
1975 - 1976 20 1
1976 - 1977 27 2
1977 - 1978 22 1
1978 - 1979 31 0
1979 - 1980 34 1
1980 - 1981 33 1
1981 - 1982 31 0
1982 - 1983 11 2

Meciuri in Cupa Campionilor Europeni

Sezon Meciuri Goluri
1979 - 1980 4 0

Meciuri in Cupa UEFA

Sezon Meciuri Goluri
1978 - 1979 2 0
1980 - 1981 1 0
1981 - 1982 4 1